Speranţa vede invizibilul, simte intangibilul şi împlineşte imposibilul.

Marioneta acum a "crescut" şi din propria experienţă acum ştie că speranţa ei va fi vie căci... nimeni şi nimic nu are puterea să le separe.

Hebe, căci asta devenise ea acum, a văzut invizibilul în privirea lui..speranţa a fost ca o clepsidră atunci pentru ea, când a crezut că s-a scurs , aceasta s-a întors în favoarea sa. A văzut acea scânteie de care avea nevoie pentru a realiza că încă simte, tresare, tremură, zâmbeşte şi e înspirată în actele ei pe scenă.

Doar o "simplă" privire a facut-o să se redescopere, acea nimicire a posesiei au marcat-o în cursul său şi i-au influenţat deciziile.

Nu ştiu dacă totul s-a terminat sau nu, nu ştiu dacă a fost doar o deschidere a minţii către existenţa dragostei şi perfecţiunea, încrederii şi devotamentului,sufletelor ca şi cărţile deschise ...

Da, cu certitudine exista oameni frumoşi şi deştepti în acelaşi timp-par exemple , dar şi mai greu ai senzaţia că vei găsi persoana care să iubească aceleaşi minuni ca şi tine şi să creadă pe deplin în ceea ce şi tu crezi.Acolo în lumea ta, despre care credeai că e unică şi bineînteles eşti singur, intâlneşti undeva ascunsă după un norişor persoana care te priveşte curios şi profund încat îţi trimite un fulger în suflet, aşa cum nu primeşti prea des...
cum te-ai simţi sau cum ai reacţiona când visele tale ar deveni realitate?te-ai gândit vreodată la intensitatea sentimentelor în acel moment extrem?ei bine te simţi atât de exaltat şi de fericit incât nu realizezi...practic nu ai timp să disfruţi momentul.asa e,nu?
Dacă eşti o persoană mai lentă ai nevoie de mai mult timp sau ar trebui să te pişte cineva cum că e real ce ţi se întâmplă ... so... ori ţi se repetă acest "maxim de fericire" pentru a realiza ... ori cazi în extrema cealaltă adică după momentul de vis pici în cruda realitate... şi doar aşa realizezi k ai ajuns pâna la paroxism.

Această persoană mistică a fost o scânteie pentru Hebe.A resuscitat-o din zbuciumul său, şi acum primăvara înmugureşte în sufletul ei plăpând, sensibilitatea şi iubirea pură pentru oameni ... cei care o aduseseră în starea aceea ...ştiţi voi... în care era în pivniţă ... acum o lăsăm pe ea sa îi mulţumească acestui mic îngeraş trimis de Dumnezeu, care i-a îmbrăcat sufletul cu o haină nouă.

Scânteile nu luminează. Fac să se nască speranţa de lumină.

[si pentru asta iti multumesc ca ai aparut la momentul oportun in viata mea sa imi arati sau sa ma lasi pe mine să văd că încă simt, tresar, tremur şi zâmbesc când mă priveşti

şi mă inspiri când nu eşti.]

Tu esti scânteia mea, rămâne de vazut cine va da naştere lumini ...